Ultima sedinta foto dupa nunta din anul 2013 e dovada ca, daca iti doresti suficient de mult sa se intample ceva si faci tot ce poti pentru asta, pana la urma reusesti. De mult am “ochit” castelul Jidvei si, din cele catava fotografii pe care le-am gasit pe net, locatia era foarte interesanta. Dar, ca sa ajungi sa fotografiezi acolo nu e asa de usor, nu e suficient sa bati la poarta si sa ii rogi sa te lase sa faci cateva fotografi. Si e usor de inteles, avand in vedere valoarea istorica a castelului si a obiectelor din el, la munca enorma depusa pentru restaurarea si intretinerea lui.
Am amanat de cateva ori sedinta foto cu Radu si Laura, pana in punctul in care eram aporape siguri ca nu o sa mai aiba loc, dar cu o zi inainte de data rezervata la castel, s-au potrivit toate lucrurile si a ramas fixat ca o sa mergem. Nici prin gand nu ne-a trecut ca locatia o sa ne depaseasca asteptarile! De la gradina superba cu ruinele unei capele, camere pline de divane si tablouri, beciul podgoriei cu felinare si embleme, fiecare coltisor a fost perfect pentru fotografii. Singurul “necaz” a fost ca Radu si Laura trebuiau sa plece din tara si nu am putut petrece cat timp am fi dorit explorand, dar cu multa dragoste si colaborare din partea lor, am profitat de fiecare minut pe care l-am avut.
Inca o data va uram: Casa de piatra, Laura si Radu! Ne-am bucurat foarte mult ca am putut fi alaturi de voi (atat la nunta cat si la sedinta de dupa) si speram ca o sa va placa ce am realizat!
Cu drag,
Cosmin & Ioana